top of page

Tunderea întru monahism

-împărtășire-

"Această taină îÈ™i are izvorul în chemarea lui Dumnezeu, într-un fel de revelaÈ›ie personală, în care, prin harul Său, descopăr (mereu) care e voia Lui pentru mine, pentru ce am fost creat, care e împlinirea mea, scopul, ceea ce mă face fericit pe acest pământ È™i continuă în eternitate." - Anastasie

In luna iunie 2016 am fost invitat de către Ieremia, unul dintre cei doi călugari ce slujesc la mănăstirea greco-catolică din apropierea comunei Giroc-TimiÈ™oara, să fac câteva fotografii la un moment foarte important din viaÈ›a lor È™i anume, consacrarea sau tunderea întru monahism.

Nu prea È™tiam la ce să mă aÈ™tept, ne mai participând la un astfel de eveniment până atunci. Observ că dacă îmi seteze niÈ™te standarde sau îmi imaginez că unele situaÈ›ii ar trebui să fie aÈ™a sau aÈ™a, în realitate lucrurile stau exact pe dos, tocmai de aceea am zis că e mai bine să mă las învăluit de ce se va întâmpla acolo decât să încerc eu să vizualizez ceva cu ochii minÈ›ii. Bine am facut.

Am considerat că cel mai potrivit punct de vedere este al celor ce au beneficiat de ritualul de iniÈ›iere pentru că ei pot împărtășii cum a fost aceea zi È™i cât de mult sau extins rădăciniile consacrări în viaÈ›a lor, tocmai din acest motiv printre fotografiile de atunci am inserat pasaje din marturia lui Anastasie.

​

​

„VocaÅ£ia monastică este o taină…

redescoperim în permanenţă ce înseamnă să fii monah“

(Thomas Merton)

"Cred că acest citat din Thomas Merton este pe cât se poate de potrivit pentru a începe această împărtășire.

DeÈ™i am trăit propria consacrare sau tundere întru monahism, m-am pregătit pentru ea câÈ›iva ani È™i deja trăiesc ca monah (È™i mă rog ca prin harul lui Dumnezeu să rămân fidel până la sfârÈ™it), ea rămâne pentru mine o taină... Nu e vorba de un mister ce se hrăneÈ™te din dubiu, din îndoială sau neînÈ›elegere, ci este o taină care mă depășeÈ™te cu totul, mă înconjoară... Sunt, ca să spun aÈ™a, scufundat în ea.

Citind astfel istoria personală, am putut vedea „mâna” Domnului în tot trecutul meu, prin diferitele împrejurări, persoane... sau mai bine zis, grija Lui, care m-a condus, cu delicateÈ›e È™i răbdare spre ceea ce sunt acum. E uimitor cum Dumnezeu poate transforma chiar neascultările, răzvrătirile, suferinÈ›ele noastre spre a ne aduce la „limanul mântuirii”. Tot ce trebuie să facem e să fim deschiÈ™i, smeriÈ›i È™i disponibili. Foarte disponibili!"

"VocaÈ›ia este un parcurs, o aventură a credinÈ›ei, pășeÈ™ti în necunoscut, uneori singur, alteori alături de fraÈ›i È™i surori, dar mereu împreună cu El! Dinamica vieÈ›ii creÈ™tine e foarte variată È™i harurile vin nu după măsura noastră, dar realizezi că Dumnezeu e foarte, foarte generos. Tot ce a sădit în inima ta, El va împlini È™i o va face aÈ™a cum nu te aÈ™tepÈ›i, pentru că, dacă e să fim sinceri, „planurile” noastre sunt de cele mai multe ori mici (uneori chiar meschine), limitate... nu ne comparăm cu Geniul divin, Creatorul a toate, cel ce le împlineÈ™te pe toate în Iubirea Sa."

"A răspunde la chemarea Sa înseamnă a răspunde la Dragostea Sa, a te lăsa învins sau, cum spunem într-o rugăciune din Ora a VI-a, rănit de dragostea Sa. Această experiență a iubirii lui Dumnezeu, devine piatra de temelie pe care ne clădim viaÈ›a, cărămidă cu cărămidă, zi de zi, cu haruri È™i cu slăbiciuni, bucurii È™i suferinÈ›e, privind nu doar înapoi spre chemarea iniÈ›ială, ci È™i spre împlinirea totală a acestei Iubiri: Paradisul. VocaÈ›ia noastră este, aÈ™adar, eshatologică, este un semn profetic ce mărturiseÈ™te, provoacă È™i grăbeÈ™te venirea Împărăției Tatălui.

ConcreteÈ›ea în care se manifestă acest parcurs de discernământ È™i maturizare se vede cel mai bine în perioada de formare numită noviciat. Dar ea nu se opreÈ™te aici, se pun doar bazele, se scoate la lumină È™i se È™lefuieÈ™te comoara pe care Dumnezeu a ascuns-o în noi. În acest moment, al „descoperirii”, vocaÈ›ia devine mulÈ›umire, dar nu în sensul banal al cotidianului nostru, ci în acea Ofertă care este Euharistia. Iubirea gratuită a Domnului ne împinge să îi răspundem la fel: prin ofranda vieÈ›ii noastre.

În această perspectivă ceremonia consacrării e trăită ca o experiență reală de har, de comuniune cu Dumnezeu, cu SfinÈ›ii săi, cu comunitatea credincioÈ™ilor, cu Biserica."

"Tunderea noastră (a lui Ieremia È™i a mea) a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii în praznicul Preasfintei Treimi (20 iunie 2016), sărbătoarea Comunității noastre.

Familia lui Dumnezeu a fost întregită prin prezenÈ›a diferiÈ›ilor preoÈ›i, călugări, călugăriÈ›e (de ambele rituri, latine È™i orientale, manifestându-se astfel diversitatea sănătoasă a Bisericii Catolice), familie, prieteni, etc. M-am simÈ›it cu adevărat primit în sânul acestei mari Familii È™i mi se părea că legătura nu e doar între noi cei de acum, ci eram inserat în cadrul istoriei, am devenit un foarte mic urmaÈ™ al monahilor din alte veacuri, al primilor creÈ™tini... Acum am înÈ›eles cu adevărat că monahismul se moÈ™teneÈ™te, nu se inventează."

"Imediat după Intratul Mic am venit înaintea Episcopului însoÈ›iÈ›i de Bătrânul nostru (p. Isaac), îmbrăcaÈ›i simplu, în cămăși albe (ce simbolizează haina Botezului) È™i am făcut trei metanii, prosternându-ne cu totul la pământ, cu mâinile întinse înainte, închipuind astfel moartea noastră - față de lume, față de omul cel vechi, față de păcat. Dialogul ce urmează ilustrează cât se poate de bine, taina ce are loc, scopul ei - mântuirea sufletului - È™i libertatea deplină în care se săvârÈ™eÈ™te. ÎnsoÈ›irea de Bătrân ilustrează ucenicia, grija paternă prin care sunt născuÈ›i la viață în Hristos (Gal 4, 19). Momentul propriu-zis al tunderii începe cu luarea de către candidaÈ›i a foarfecii de pe Evanghelie (simbolizând ascultarea primordială față de Cuvântul Viu al lui Dumnezeu) È™i punerea ei în mâna Episcopului. Episcopul, ca să arate că acest jug uÈ™or pe care îl luăm pe umerii noÈ™tri (Mt 11, 28-30) nu este impus/condiÈ›ionat de nimeni, ci reprezintă libera noastră alegere, pune foarfeca înapoi pe Evanghelie. Acest mic ritual se repetă de trei ori, iar la sfârÈ™it spune: „Iată, din mâna Mântuitorului Hristos luaÈ›i aceste foarfece. VedeÈ›i, dar, Cui vă făgăduiÈ›i, de Cine vă apropiaÈ›i ÅŸi de cine vă lepădaÈ›i.”

Apoi urmează îmbrăcarea veÈ™mintelor călugăreÈ™ti: cămaÈ™a - haina veseliei, crucea de purtat la gât - semn al unirii cu Patima Mântuitorului, paramanul - spre logodirea marelui È™i îngerescului chip, reverenda/dulama, centura - spre încingerea mijlocului cu puterea adevărului, spre omorârea trupului È™i înnoirea spiritului, sandalele - spre vestirea Evangheliei Păcii, rasa/greaca - haina mântuirii È™i platoÈ™a dreptății (spre ferirea de gândurile nedreptății, voii proprii È™i pentru păstrarea gândului morÈ›ii totdeauna în minte), mantia - îmbrăcăminte de curățire È™i nestricăciune, camilafca - coiful sau nădejdea mântuirii, metaniile - sabia Spiritului care este Cuvântul lui Dumnezeu spre rugăciunea cea de tot ceasul către Mântuitorul Hristos, crucea cea de mână - lepădarea se sine È™i urmarea lui Hristos, È™i făclia - mărturia înaintea oamenilor spre preamărirea Tatălui ceresc."

"Doresc să menÈ›ionez pe scurt câteva idei din cuvântarea ÎPS Fulop, care mi-au rămas întipărite în minte È™i inimă: fiecare dintre noi suntem icoane ale lui Dumnezeu (vezi Facere 1, 26), dar nu terminate... de aceea trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu, ca prin Harul Său, să scrie această icoană - operă a Sa, să o desăvârÈ™ească după Prototipul Hristos, să devină „o mică fereastră spre Cer”. Parabola aceasta a ferestrei are îndeosebi semnificaÈ›ia de intercesiune, prin ea nu numai omul îl întrezăreÈ™te pe Dumnezeu, dar prin monah/creÈ™tin Dumnezeu trimite/manifestă harul Său. Și aceasta e o altă taină, aceea de a deveni părtaÈ™i suferinÈ›elor lui Hristos È™i a ajuta concret la opera Sa de mântuire a lumii (Col 1, 24). Aici se explică, de fapt, misiunea noastră - atât de călugări, cât È™i de creÈ™tini."

bottom of page